[vc_row][vc_column][vc_column_text]În semn de recunoaștere pentru conducerea remarcabilă a ROMBAT SA și a programelor sale inovatoare de cercetare și dezvoltare a produselor pentru dezvoltare tehnologică și protecția mediului cât și pentru implicare socială, Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud a organizat un eveniment special, onorând cei peste 30 de ani de colaborare cu domnul Ioan Repede- director general ROMBAT SA.

Într-o atmosferă caldă,  Colegiul de Conducere al CCIBN a onorat activitatea domnului Ioan Repede – director general ROMBAT SA pentru  aportul adus  la dezvoltarea economică și socială, de-a lungul a 41 de ani de activitate, aport recunoscut si prin titlurile de cetățean de onoare al orașului și al județului nostru.

Domnul Președinte Vasile BAR a elogiat  activitatea domnului Ioan Repede care se retrage anul acesta din funcția de director general al  Rombat SA, rămânând însă să  ghideze echipa managerială din poziția  de administrator.

La eveniment au participat Primarul municipiului Bistrița, dl. Ioan Turc, Președintele Consiliului Județean dl. Emil-Radu Moldovan, Președintele Camerei de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud, dl. Iugan  – din partea UGIR 1903, precum și dl. Alin Ioanes, actualul director general ROMBAT SA. Toți cei  invitați au avut discursuri emoționante privind activitatea domnului Ioan Repede nu doar ca un excelent antreprenor dar și ca un excelent cetățean care s-a implicat, personal, în proiecte sociale, unul dintre acestea fiind edificarea Liceului LOGOS.

Totodată a fost amintită și implicarea ROMBAT SA , condusă de dl. Ioan Repede în viața sportivă a județului făcând prin aceasta județul nostru mai vizibil atât la nivel național cât și la nivel european.

Domnul Alin Ioanes a mulțumit domnului Ioan Repede pentru modul în care a fost primit în familia ROMBAT, pentru sfaturi și pentru susținere.

Într-un discurs emoționant, dl. Ioan Repede a mulțumit tuturor pentru sprijin, a mulțumit în primul rând soției sale, prezentă la acest eveniment, colegilor, angajaților săi, organizațiilor cu care a colaborat

de-a lungul timpului pentru oportunitățile create împreună cu care a reușit să ridice brandul ROMBAT.

 

Cu inima deschisă de a împărtăși experiența de o viață și cu dorința de a continua munca începută, oferindu-și sprijinul tuturor colegilor în continuare,  predă ștafeta domnului Alin Ioanes, cu care a început transferul de competențe într-o colaborare foarte bună, dorind ca ROMBAT să urce pe culmi și mai înalte.

O viață pusă în slujba comunității a fost ideea care s-a desprins din discursurile participanților.

Vă mulțumim, Domnule Ioan Repede, pentru că ați fost, sunteți și veți fi un exemplu pentru antreprenorii mai tineri, pentru că vă implicați în viața cetății și pentru că vă pasă de educația tinerei generații! Mult succes în continuare!

 

Președinte CCI BN

VASILE BAR

[/vc_column_text][vc_gallery interval=”3″ images=”13608,13609,13610,13611,13612,13613,13614,13615″ img_size=”large”][/vc_column][/vc_row]