Topul Firmelor 2021 , editia XXVIII

Aflat la cea de a XXVIII-a ediție, Topul Județean al Firmelor promovează excelența companiilor din județul Bistrița-Năsăud, evidențiindu-le pe cele cu performanțe deosebite în domeniul lor de activitate. Evenimentul Topul Firmelor poate fi apreciat ca o manifestare intrată în tradiția comunității de afaceri, un prilej de a-i cunoaste pe cei a căror contribuție la creșterea economiei locale a fost preponderentă, prin rezultatele bune pe care le-au obținut, reflectate în indicatorii economici care i-au situat pe locuri fruntașe în domeniul lor de activitate și care în ciuda unui climat economic nu tocmai favorabil, au avut răspunsuri creative în abordarea situației și au dat dovadă de inovare.
Presedintele CCIBN, dl. Vasile Bar a felicitat in cadrul Galei Topul Firmelor 2021, toate firmele premiate care au reușit să se mențină în Top, pe toți cei care au muncit cu perseverență și au găsit puterea de a depăși cu iscusință dificultățile. A transmis de asemenea un gând de încurajare tuturor companiilor din județul Bistrița-Năsăud care încearcă din răsputeri să ducă mai departe afacerile după un an 2020 foarte dificil pentru mediul de business.

Clasamentul Topul Firmelor 2021 a fost realizat conform metodologiei unitare aprobate la nivelul Sistemului Camerelor de Comerț și Industrie din România în baza datelor de bilanț furnizate de către agenții economici.

Numărul firmelor active la 31.12.2020, este de 10188  din care 3321 au fost acceptate conform aplicației Top, iar dintre acestea  un număr de 993 au fost eligibile pentru locurile premiante la fiecare sector de activitate din domeniile: Cercetare Dezvoltare și High Tech; Industrie;  Agricultură, silvicultură și pescuit; Construcții; Servicii; Comerț și Turism și pe categoria de mărime corespunzătoare, după cum urmează:  Întreprinderi mari - 7 firme, Întreprinderi mijlocii - 80 de firme, Întreprinderi mici - 241 de firme, Microîntreprinderi - 662 de firme.

In realizarea clasamentului, au fost luate în considerare firmele care se încadrează, din punct de vedere al criteriilor de evaluare, pe primele trei locuri, într-un efort susținut de încurajare a  practicilor de afaceri productive, acestea regăsindu-se în Catalogul Firmelor de Top.

Mulțumim pentru susținere și implicare partenerilor și sponsorilor care ne-au fost alături în realizarea “Topul Firmelor 2021”, si de asemenea multumim tuturor pentru participare.

Pentru  informatii suplimentare va rugam sa contactati Compartimentul Relatii de Afaceri al C.C.I. Bistrita-Nasaud, e-mail: relatii@cciabn.ro, tel./fax:  0263-230640; Persoana de contact: Mihaela Cotoi -  Tel: 0733900194

Catalogul Firmelor de Top 2021 este menit, prin bogatia informatiei, sa se constituie intr-un real instrument de marketing. Sunt incluse companiile clasate pe locurile 1 - 3, functie de categorie si obiect de activitate.

Catalogul este bilingv, realizat in format print.

Descarca

Metodologia de realizare a clasamentului Topul Firmelor este unitara la nivel national si are la baza date furnizate de catre operatorii economici. Pentru anul 2021, in constructia clasamentului, s-au luat in considerare firmele care se incadrează din punct de vedere al criteriilor de valoare pe locurile 1-3 considerandu-le ca fiind "firme de top", intr-un efort sustinut de incurajare a unor practici de afaceri deosebite, dezvoltate de companii extraordinare care pot deveni exemple de bune practici pentru firmele care se vor naste si creste in anii urmatori.

Criteriile utilizate la realizarea clasamentului sunt: cifra de afaceri, profitul, rata profitului, eficienta utilizarii resurselor umane, eficienta utilizarii capitalului angajat, ele fiind calculate automat in baza datelor de bilant. Ca in fiecare an clasamentul se realizeaza pe sase domenii mari de activitate: Industrie; Cercetare – Dezvoltare si High Tech; Agricultura, Silvicultura si Pescuit; Constructii; Servicii; Comert si Turism. Rezultatele clasamentului sunt publicate în "Catalogul Firmelor de Top 2021", care, prin bogatia informatiei, se constituie intr-un real instrument de marketing comunitar.

Descarca

2020 @ Camera de Comert si Industrie Bistrita-Nasaud|Termeni si conditii CCIBN