La fel ca în fiecare an în perioada 16 – 22 septembrie se desfăsoară Săptămâna Europenă a Mobilității care  are ca scop încurajarea locuitorilor orașelor să lupte împotriva poluării atmosferice și să contribuie, astfel la creșterea calității vieții in mediul urban.

Tema anului 2019 : „Mergi cu noi!’’ – pune în prim plan mersul pe jos, mersul pe  bicicletă  și beneficiile acestora asupra  sănătății, mediului înconjurător și bugetului familial.

Pentru a marca această săptămână, Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud, prin Centrul Europe Direct Bistrița, va organiza activități interactiv-educative destinate persoanelor de toate vârstele, precum și deja consacratele concursuri menite să evidențieze importanța utilizării mijloacelor de transport prietenoase mediului înconjurător, precum „Senioara, seniorul și  juniorul bicicliștilor”  și „Familia pe două roți”.

Program:

Începând cu 9.09.2019, bistrițenii pot accesa aplicaţia BikePrints pe telefon, pentru a participa la SBC, care se va derula în perioada 16.09 – 6.10.2019;

Etape:

INDIVIDUAL: ”Pedalează şi câştigă puncte singur!

PERECHI: ”Pedalează cu un prieten şi acumulaţi împreună puncte!

GRUP: ”Pedalează împreună cu trei prieteni şi strângeţi puncte împreună!”

În perioada 16.09 – 6.10.2019 fiecare kilometru parcurs cu bicicleta se va transforma în puncte;
–    Participanţii pot câştiga prin tragere la sorţi, la finalul fiecărei etape, câte 10 premii constând în echipamente pentru biciliști, iar la finalul campaniei vor fi acordate 7 premii pentru cei mai bine clasaţi la fiecare categorie.

Parteneri:   Asociația Sportivă România pe Bicicletă

Clubul ciclist ”Tura cu copaci”

16-20 septembrie

”Mergi cu noi la Școala Verde !”

Participă elevii și cadrele didactice înscrise în Programul de educație ecologică al Centrului de Informare și Educație Ecologică din str. A. Sever, nr.1;

Copiii vor avea posibilitatea să pedaleze pe o bicicletă generatoare de energie electrică, instalată în incintă;

Duminică, 22 septembrie

Ziua Europeană Fără Autoturism 

Oa 815 – 1700: Trafic rutier suspendat în perimetrul

str. Dornei – Piaţa Centrală – str. Gh. Şincai

Ora 1400: Concursul TREASURE HUNT

Acțiune de promovare a mersului pe jos organizată de către Fundația „Cercetașii bistrițeni”  în cadrul proiectului „Happy Nature”, cofinanţat din bugetul local al municipiului Bistriţa pe anul 2019.

Ora 1400 – 1600: Pedalează cu noi pentru energie verde

Vor fi disponibile 2 biciclete amplasate în Piața Centrală

Ora 1500:  Turul ciclist al oraşului cu participarea Ambasadorilor mobilităţii durabile din Bistriţa:

MATEI MOISIL şi LEVENTE IANOSI

Traseul turului ciclist:

Piaţa Centrală (primărie) -– str. Gh. Şincai – B-dul Independenţei – Întoarcere sens giratoriu Kaufland si retur – Petru Maior – Ioan Rațiu – str. Parcului – str. Vasile Conta- str. CR Vivu – G.Balan – Han – str. 1 Decembrie – str. Dornei – Piaţa Centrală (primărie)

Participanţii trebuie să aibă vârsta peste 14 ani

Ora 1600 –  premierea concursurilor:

Senioara, seniorul şi juniorul bicicliştilor”, „Familia pe două roţi”

Acţiune organizată în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud, prin Centrul Europe Direct.

Înscrieri între ora 14.00 – 15.30 la standul din fața primăriei – Piața Centrală

Ora 1615:  Campania europeană ”Social Biking Challenge”

Premierea bicicliștilor din etapa INDIVIDUAL: ”Pedalează şi câştigă puncte singur!”

În zilele de 20, 22 septembrie Agenţia pentru Protecţia mediului Bistriţa-Năsăud efectuează determinări de zgomot, la intersecţia str. Dornei – Piaţa Centrală.