A fost lansat fondul de subvenții în valoare de 20 de milioane EUR („Ideas Powered for Business SME Fund”), care oferă vouchere de proprietate intelectuală (PI) pentru a ajuta întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană să acceseze și să beneficieze de drepturile lor de PI.

Fiind accesibilă tuturor întreprinderilor din UE care corespund definiției oficiale a IMM-ului, noua schemă oferă sprijin financiar sub formă de rambursări pentru cererile de înregistrare de mărci și desene sau modele industriale, până la suma maximă de 1 500 EUR per întreprindere.

Cererile se pot depune începând cu 1 mai 2021, în primul dintre cele cinci intervale prevăzute pentru depunerea cererilor pe parcursul anului 2021.

Noua schemă este gestionată prin programul „Ideas Powered for Business” al EUIPO și face parte din Planul de acțiune privind proprietatea intelectuală al Comisiei Europene, fiind desfășurată în cooperare cu oficiile naționale și regionale pentru proprietate intelectuală din UE.

Condițiile de participare, calendarul și alte informații relevante referitoare la această schemă pot fi deja consultate pe platforma „Ideas Powered for Business”.