Topul Județean al Firmelor, organizat de Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud, eveniment intrat în tradiția comunității de afaceri, fiind la a 29 a ediție, face o radiografie a situației economice din județulul nostru și poate să fie un reper al adaptabilității și inovării firmelor.

Gala festivă care va avea loc cu această ocazie, în data de 27 Octombrie 2022, la restaurant JV President din Bistrița, este dedicată tuturor celor care au avut pe parcursul anului 2021, conform bilanțului depus, o contribuție semnificativă la creșterea economiei locale, prin rezultatele bune pe care le-au obținut.

Felicităm toate firmele din județul nostru care au reușit să ajungă în Top cât și pe cei care au continuitate, cei care au muncit cu stăruință, concentrându-se pe oportunități. De asemenea, transmitem un gând de încurajare tuturor companiilor din județul Bistrița-Năsăud, care luptă pentru a face față provocărilor, în special pentru că știm cât de trainic este efortul și cât muncești pentru a realiza ceva!

Clasamentul Topul Firmelor 2022 este realizat conform metodologiei unitare aprobate la nivelul Sistemului Camerelor de Comerț și Industrie din România, care are la bază date furnizate de către agenții economici, fiind incluse firmele care sunt clasate pe primele trei locuri, în funcție de categorie și obiectul de activitate. În realizarea clasamentului, au fost luate în considerare firmele care se încadrează, din punct de vedere al criteriilor de evaluare, pe primele trei locuri, într-un efort susținut de încurajare a  practicilor de afaceri productive.

 Catalogul realizat cu această ocazie, va fi disponibil pe site-ul www.cciabn.ro, începând cu data de 28 Octombrie 2022.

Mulțumim pentru susținere și implicare partenerilor & sponsorilor care ne-au fost alături în realizarea “Topul Firmelor 2022”.

Președinte CCIBN

Vasile BAR