In data de 11 ianuarie 2017, AM POR a emis clarificari privind situatiile financiare solicitate ca anexa la cererea de finantare aferente Apelului de proiecte 2.1.A/2016. Astfel, in conformitate cu Ghidul specific aferent Apelului de proiecte 2.1A/2016, se vor anexa situatiile anuale ale solicitantului, aferente exercitiului fiscal anterior depunerii cererii de finantare, aprobate de adunarea generala a actionarilor sau a asociatilor.

Asadar, in cazul cererilor de finantare depuse in 2017, situatiile financiare anexate sunt cele aferente anului 2016, aprobate de adunarea generala a actionarilor sau asociatilor. In lipsa formularelor standard ale bilantului, aferente exercitiului financiar 2016, aprobate de Ministerul Finantelor Publice, situatiile financiare pot fi intocmite cu ajutorul celui mai recent program de asistenta pus la dispozitia entitatilor gratuit de unitatile teritoriale ale MFP (aferente anului 2015).

In etapa precontractuala va fi verificata corespondenta informatiilor prezentate cu cele din situatiile financiare depuse la unitatile teritoriale ale MFP, in conformitate cu legislatia in vigoare.

Furnizarea datelor celui mai recent exercitiu financiar incheiat inaintea depunerii cererii de finantare este necesara in contextul verificarii respectarii unor conditii de eligibilitate, cum ar fi cele referitoare la:

  • incadrarea solicitantului in categoria microintreprinderilor, in conformitate cu Legea nr. 346/2004. Datele utilizate pentru calculului numarului mediu anual de salariati, cifra de afaceri neta anuala si activele totale sunt cele raportate in situatiile financiare aferente exercitiului financiar precedent, aprobate de adunarea generala a actionarilor sau asociatilor;
  • incadrarea solicitantului in categoria intreprinderi in dificultate, in conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piata interna in aplicarea articolelor 107 si 108 din tratat;
  • numarul mediu anual de salariati si profitul din exploatare inregistrate in anul anterior depunerii cererii de finantare.

Totodata, macheta Analiza si previziune financiara va contine informatiile din bilanturile aferente ultimelor trei exercitii financiare incheiate, respectiv 2016, 2015 si 2014, in cazul unei cereri de finantare depuse in anul 2017.

Sursa: Fonduri Structurale