Comunicat de presa

La data de 25 iulie 2019, Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud a găzduit o conferință de promovare ocazionată de semnarea protocolului de colaborare dintre Camera de Comerț Bistrița-Năsăud și ANFPISDR, protocol al cărui scop este elaborarea unui plan unitar pentru îmbunătățirea educației, formării, certificării și recunoașterii profesionale inițiale în sistemul dual din România.

La eveniment au participat autoritățile locale, reprezentanți ANFPISDR și peste 30 de reprezentanți ai agenților economici și ai liceelor cu profil tehnic din județul nostru alături de mass media locală.

Conferința, organizată în vederea semnării protocolului, de către Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud în colaborare cu Autoritatea Națională pentru Formare Profesională în Sistemul Dual din România, a oferit cadrul optim pentru discuții productive între reprezentanții mediului de afaceri, cei ai liceelor cu profil tehnic și reprezentanții autorităților. Astfel, cei prezenți au putut afla noutăți din domeniul invățâmântului dual direct de la cei invitați de domnul Vasile Bar: domnul Ion Gabriel Bratu – Președinte al Autorității Naționale pentru Formare Profesională în Sistemul Dual din România, domnul Ovidiu-Victor Frenț – Prefect al județului Bistrița Năsăud și doamna Camelia Tabără – Inspector General al Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud.

În deschiderea conferinței domnul Vasile Bar – Președinte al Camerei de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud, a asigurat agenții economici de tot sprijinul necesar, evidențiind faptul că, în acest moment, piața muncii din România este deficitară din cauza lipsei semnificative a forței de muncă și în egală măsură a invocat necesitatea unui cadru legislativ înbunătățit pentru o educație funcțională.

Domnul Ion Gabriel Bratu – Președinte al Autorității Naționale pentru Formare Profesională în Sistemul Dual din România a vorbit despre rolul și necesitatea instituției pe care o reprezintă și totodată a insistat asupra importanței colaborării între toți factori interesați de susținerea unui învățâmânt dual eficient, respectiv școală, familie, autorități locale și agenți economici enumerând câteva din facilitățile de care vor beneficia toți acești factori, de la agenți economici la elevi.

Domnul Ovidiu-Victor Frenț – Prefect al județului Bistrița Năsăud, a amintit despre importanța dezvoltării județului nostru și despre necesitatea sprijinirii mediului de afaceri autohton prin facilitarea accesului agenților economici la o piață de muncă locală competitivă.

Doamna Camelia Tabără – Inspector General al Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud a specificat faptul că temă dezvoltării învățământului dual a fost și este intens discutată în ultima perioadă tocmai din necesitatea de a sprijinii copiii care doresc să îmbrățișeze o meserie, motiv pentru care de la an la an oferta școlilor profesionale a crescut pentru anul școlar 2019-2020 fiind de minim 35%.

Comunicat de presa