Formarea profesională pentru adulți, învățământul dual și programele de finanțare sunt temele principale de pe agenda întâlnirii de lucru inter-regionale a Camerelor de Comerț și Industrie organizată miercuri, 22 februarie 2017, la Bistrița.

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, dl. Mihai Daraban, și reprezentanții a 14 Camere de Comerț și Industrie teritoriale au împărtășit idei inovative și au formulat propuneri menite să contribuie la sprijinirea iniţiativelor antreprenoriale şi a creşterii economice inteligente şi sustenabile.

[lightbox thumb=”http://www.cciabn.ro/webb/wp-content/uploads/2017/02/DSC_0049-1.jpg”]Inițiată de Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud, întâlnirea de lucru a vizat stimularea dialogului și schimbului de opinii în vederea identificării celor mai adecvate modalități prin intermediul cărora Camerele de Comerț și Industrie din România pot să sprijine mediul de afaceri în abordarea oportunităților de dezvoltare.

Între subiectele abordate s-au numărat: programele de finanțare, capacitatea întreprinderilor private de a absorbi fonduri europene şi de a implementa proiecte sustenabile, noutăți în domeniul formării profesionale pentru adulți, elemente de strategie în vederea dezvoltării formării profesionale continue și obținerea unor noi competențe, dezvoltarea unor pachete de formare și curricule la nivel național, învățământul dual – pași în dezvoltarea unor proceduri și procese de calitate. Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud a prezentat acordul de parteneriat încheiat cu Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud și implicarea în organizarea concursurilor pe meserii care vor avea loc în săptămâna meseriilor 2017. De asemenea au fost împărtășite bune practici și privind serviciile furnizate de către Camerele de Comerț și Industrie din România în vederea stimulării dezvoltării antreprenoriale, cu accent pe cele inovative.

Alături de Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României au fost invitați președinți și directori generali ai Camerelor de Comerț și Industrie din județele: Arad, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Constanța, Galați, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Suceava.

În vederea abordării temei privind învățământul dual au participat la întâlnire Dl. Ovidiu Frenț – Prefectul Județului Bistrița-Năsăud, Dl. Deak Zoltan– Inspector General Adjunct, Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud și Speranța Unciu – Inspector Școlar pentru Învățământ Profesional și Tehnic. S-au aflat așadar, la aceeași masă, reprezentanții unor instituții care generează succesul demersurilor similare în alte țări europene cu tradiție în domeniu, precum Germania.

Inițiativa Camerei de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud deschide seria unor întâlniri regulate de acest gen – prilej de analiză și „incubator” de idei și soluții pentru dezvoltarea mediului de afaceri.

[images cols=”three” lightbox=”true”]
[image link=”9511″ image=”9511″]
[image link=”9510″ image=”9510″]
[image link=”9522″ image=”9522″]
[image link=”9516″ image=”9516″]
[image link=”9504″ image=”9504″]
[image link=”9533″ image=”9533″]
[image link=”9529″ image=”9529″]
[image link=”9530″ image=”9530″]
[image link=”9521″ image=”9521″]
[image link=”9523″ image=”9523″]
[image link=”9527″ image=”9527″]
[image link=”9509″ image=”9509″]
[/images]