Am deosebita plăcere de a vă transmite salutul Biroului  de Promovare Comercial-Economică  din cadrul Ambasadei României în Republica Moldova și a vă invita alături de Asociația Investitorilor din România în Republica Moldova (AIR) în parteneriat cu Uniunea Națională a Patronatului Român (UNPR)  să participați la CONFERINȚA DE AFACERI ”Republica Moldova – destinație pentru investițiile românești” ce va avea loc în format on-line, în  ziua 27 mai, cu începere la ora 09.30.

Pornind de la premisa că, România este principalul partener comercial al Republicii Moldova, iar numărul investițiilor din România ocupă primul loc în Republica Moldova, ne propunem valorificarea relației economice dintre cele două țări.

Printre obiectivele conferinței de afaceri enumerăm:

  • Prezentarea oportunităților investiționale din Republica Moldova și relatarea unor istorii de succes de către investitorii din România prezenți în Republica Moldova;
  • Valorificarea și sporirea capacității de colaborare dintre mediile de afaceri Republica Moldova – România;
  • Deschiderea Republicii Moldova către piața de desfacere a Uniunii Europene prin intermediul României;
  • Posibilitatea internaționalizării afacerilor prin organizarea sesiunilor B2B;
  • Lansarea Platformei interactive de afaceri ”Republica Moldova – România ”.

Avem convingerea că interesul și prezența Dumneavoastră pot contribui la valorificarea eforturilor comune în scopul promovării și creării unui climat antreprenorial prielnic oamenilor de afaceri prezenți în Republica Moldova și România.

Având în vedere importanța acestui eveniment pentru consolidarea și diversificarea relațiilor economice dintre România și Republica Moldova, vom fi onorați să fiți printre invitații noștri, și vom aprecia sprijinul dvs. în informarea reprezentanților mediului de afaceri din județul dumneavoastră despre oportunitatea participării la CONFERINȚA DE AFACERI ”Republica Moldova – destinație pentru investițiile românești”.

Formularul de înregistrare la panelul B2B:

https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSfgvEMDzoODd-Se0CNUbbBbdowJ7xphG4mFIriLSFCsy9aObg/viewform?usp=sf_link