Organismul Intermediar Regional Pentru Programe Europene Capital Uman – Regiunea Nord Vest ȋmpreună cu Camera de Comert si Industrie Bistrita-Nasaud si Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud , organizează în data de 23 mai 2023, ora 10.00, la sediul CCIBN din Bistrita str. Petre Ispirescu nr. 15A, jud. BN , o ȋntâlnire pentru Promovarea oportunităților de finanțare disponibile prin intermediul Programului Operațional Educație și Ocupare 2021–2027 și a Programului Operațional Incluziune și Demnitate Socială 2021– 2027.

Pentru perioada de programare 2021-2027, România dispune de aproximativ 46 de miliarde de euro pentru investiții care vor contribui substanțial la creșterea calității vieții cetățenilor și la reducerea clivajelor economice și sociale între regiunile din Europa și implicit între regiunile de dezvoltare ale României. Din
această sumă, 8,49 de miliarde euro , alocate din FSE în complementaritate cu FEDR, sunt gestionate prin intermediul Programului Operațional Educație și Ocupare și ale Programului Operațional Incluziune și Demnitate Socială.

Programul Operațional Educație și Ocupare dispune de un buget total de 4,34 miliarde de euro, prin program sunt abordate nevoile de dezvoltare din domenii cheie din punct de vedere socioeconomic, precum:
– adaptarea la schimbare a angajaților și a angajatorilor;
– antreprenoriatul și economia socială;
– ocuparea grupurilor dezavantajate pe piața muncii;
– prevenirea abandonului școlar la nivelul învățământului profesional și tehnic, inclusiv al celui dual;
– creșterea calității sistemului de formare a adulților și a ratei de participare la învățarea pe tot parcursul vieții.

Programul Operațional Incluziune și Demnitate Socială beneficiază de un buget total de 4,15 miliarde de euro ṣi sunt vizate investiții precum:
– construcția și modernizarea locuințelor sociale individuale și centre de zi;
– modernizarea infrastructurii preșcolare/școlare și servicii/programe de tip before și after school;
– servicii sociale pentru vârstnici îngrijire la domiciliu;
– înființarea de noi întreprinderi sociale;
– acordarea de prime de angajare/subvenții pentru angajatori

Date fiind oportunitățile pe care cele două Programe le oferă, vă adresăm invitația de a participa la evenimentul mai sus menționat pentru care vă puteţi ȋnregistra accesând următorul link : https://rb.gy/j69ee sau puteți confirma prezenţa pe adresa de email office@cciabn.ro, si diana.fodor@runv.ro , cu cel puțin 48 de ore anterior evenimentului, indicând nume/prenume, nr. telefon, adresa email, organizatie.