30 milioane de euro pentru românii din diaspora care vor să deschidă o afacere în țară

Ministerul Fondurilor Europene, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, lansează în consultare publică Ghidul Programului „Diaspora Start-Up”. Finanțarea, în valoare de 30 milioane euro, este realizată prin Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020 şi are ca obiectiv stimularea antreprenoriatului în rândul cetățenilor români din diaspora și a celor recent reîntorși în țară.

Schema de antreprenoriat vizează crearea unei oportunități de reîntoarcere în România pentru cei care doresc să valorifice abilitățile (antreprenoriale și/sau profesionale) dobândite în străinătate prin deschiderea unei afaceri în țară.

Detalii aici.

Sursa: Ministerul Fondurilor Europene